Retur sau schimburi

DREPTUL DE RETRAGERE AL CONSUMATORULUI

Consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a denunța Contractul, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele legate de returnarea produselor.

Perioada de retragere menţionată mai sus expiră în termen de 14 zile de la momentul primirii de către Consumator a produselor comandate.

Înainte de expirarea perioadei de retragere, Consumatorul are obligația de a informa Societatea cu privire la decizia sa de retragere din Contract. În acest scop, Consumatorul poate alege una dintre următoarele variante:

a) de a folosi modelul de formular de retragere prevăzut de Ordonanţa de Urgenţă nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesionişti, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;

b) de a comunica Societăţii orice altă declaraţie neechivocă în care îşi exprimă decizia de retragere din Contract.


Exercitarea dreptului de retragere pune capăt obligaţiilor părţilor contractuale, după caz:

a) de a executa Contractul;

b) de a încheia Contractul, în cazul în care Consumatorul a efectuat o comandă.

În cazul exercitării de către Consumator a dreptului de retragere, Societatea va rambursa toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea Consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din Contract a Consumatorului.

Societatea va rambursa sumele menţionate mai sus folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de Consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care Părţile sunt de acord cu o altă modalitate de plată.

Societatea va putea amâna rambursarea sumelor până la data recepţionării produselor care au făcut obiectul vânzării.

In mod corelativ, Consumatorul va retura produsele în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta a comunicat Societăţii decizia sa de retragere din Contract. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi de consumator înainte de expirarea perioadei de 14 zile.

Returnarea produselor se va face pe cheltuiala Consumatorului, în ambalajul original şi doar dacă acestea nu au suferit deteriorări. Consumatorul este responsabil în ceea ce priveşte diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora.

Important: Procedura şi exercitarea dreptului de retragere nu sunt aplicabile Comercianţilor.